
Expresia “bate fierul cât e cald” e la rang de motto la Hollywood și în industria jocurilor video. Rețeta e simplă: dai lovitura cu un titlu reușit, urmând ca pe urmă să scoți două-trei continuări de o calitate îndoielnică pentru a scoate profit maxim cu minimul de muncă. Francizele care și-au păstrat calitatea de-a lungul anilor se pot număra pe degete, iar cele care au cunoscut o evoluție calitativă sunt de domeniul paranormalului.
Cu Stalker însă, treaba e diferită. Începutul zbuciumat de bug-uri și hulit de fanii care au așteptat ani buni jocul nu i-a descurajat pe băieții de la GSC, ba chiar din contră. Tot ce au scos din momentul acela a fost îmbunătățit și șlefuit, iar Call of Pripyat reprezintă apogeul seriei Stalker din aproape toate punctele de vedere.