Conceptul de sandbox există de când lumea. De fapt, sunt șanse mari ca tu, cititorul, să te fi jucat în nisip, nu cu mult timp după ce ai fost stors afară din uter. Ce făceai tu in nisip? Păi, orice îți trecea prin cap, nisipul nu e nimic altceva decât o adunătură de nenumarate grăunțe care pot fi aranjate în orice fel și chip, în care te poți juca, cu puța sau cu lopățica.

Dar ce are de-a face Just Cause 2 cu nisipul? Totul. Dacă ești familiar cu jocuri precum Grand Theft Auto sau Black & White, cunoști acest concept. Pe scurt, aceste jocuri te aruncă într-o lume plină de posibilități, non-lineară, în care tu ești buricul pământului, inamicii sunt jucăriile iar lumea e o ladă de nisip, care poate fi sculptată și explorată precum îți poftește inima.

Oamenii au o pasiune distinctă pentru peisaje post-apocaliptice, sau mai degrabă, apocalipsa în sine. Oare strănepoții noștrii vor trăi viața de zi cu zi în ținuturi pustii și orașe distruse? Oare vor fi nevoiți să fure fiecare obiect de pe jos care strălucește? Se vor lupta cu mutanți, zombii, creaturi din experimente eșuate sau cine știe, bestii din iad? Rămâne de văzut, între timp, noi ne cufundăm fundurile în scaune și canapele cu ochii lipiți de ecran și încercăm să “supraviețuim” în lumi necruțătoare, precum cea din Metro 2033.

Există o selecție de jocuri post-apocaliptice destul de densă. De la Fallout 3 la S.T.A.L.K.E.R, producătorii de jocuri au încercat să redea cât mai bine sentimentul de pustietate, disperare și radiație a viitorului întunecat. De ce Metro 2033? De ce încă un shooter în Ucraina? Pentru că tovarășii noștrii știu mai bine decât noi cum e să ți se topească fața din cauza radiațiilor. Tragedia de la Cernobyl a fost, și este, doar un mic scenariu din ce ar putea fi viitorul omenirii. Dar să lăsăm pesimismul și apocalipsa la o parte și să revenim la jocurile noastre.

Expresia “bate fierul cât e cald” e la rang de motto la Hollywood și în industria jocurilor video. Rețeta e simplă: dai lovitura cu un titlu reușit, urmând ca pe urmă să scoți două-trei continuări de o calitate îndoielnică pentru a scoate profit maxim cu minimul de muncă.  Francizele care și-au păstrat calitatea de-a lungul anilor se pot număra pe degete, iar cele care au cunoscut o evoluție calitativă sunt de domeniul paranormalului.

Cu Stalker însă, treaba e diferită. Începutul zbuciumat de bug-uri și hulit de fanii care au așteptat ani buni jocul nu i-a descurajat pe băieții de la GSC, ba chiar din contră. Tot ce au scos din momentul acela a fost îmbunătățit și șlefuit, iar Call of Pripyat reprezintă apogeul seriei Stalker din aproape toate punctele de vedere.