Doctor Who: City of the Daleks pe 5 Iunie


Postat de Vladimir la Iunie 2, 2010 - 7:10 pm

Doctor Who

E oficial. Începând cu data de 5 Iunie 2010, oricine va putea scoate gratuit (!!) primul joc adventure pe PC din franciza Doctor Who. Oricum ar ieși produsul final, jocul nu ar trebui sa lipseasca din colectia oricărui fan Doctor Who, sau a fanilor de jocuri adventure, sau a celor care vor să descopere lumea interesantă a Doctorului.

Doctor Who e un serial antic, s-ar putea spune. Există de peste 30 de ani, și a reusit sa capteze atenția multor generații cu ajutorul episoadelor interesante care conțin călătorii în timp, planete extraterestre, dimensiuni ciudate și nu în ultimul rand, personaje carismatice. Seria a facut o pauza destul de lungă în anii 90', dar s-a intors în 2005 cu un nou start și cu scopul de a aduce pe celebrul, pardon, celebrii Doctori, în atenția lumii moderne. Dacă asta nu era de ajuns, în doar câteva zile vom avea ocazia să intrăm în papucii Doctorului și să-i înfruntăm pe Daleks, dușmanii arhaici ai personajului nostru favorit. Multumim BBC. Jocul va putea fi descărcat de pe pagina oficială a serialului, aici.


skateboarding games
Ghid al jocurilor cu jackpot

Jucati jocuri de strategie pe singurul site de sah online realizat de romani. SEO Services
Official Website of Luther B Hargrove. Website Design, Search Engine Optimization (SEO) and Computer Repair.